Moduri de a gândi chestiunile animale

după Matthew Calarco

I. Principalele abordări

Separarea dintre oameni și animale, nu cu mult timp în urmă susținută puternic de gândirea occidentală, se prăbușește încet (Calarco, 2015, p. 6). Această observație care se află la începutul cărții lui Matthew Calarco, „Thinking Through Animals: Identity, Difference, Indistinction” marchează un moment particular în care ne aflăm (Calarco, 2015). Deși mulți filosofi, de-a lungul timpului, au pledat cu tărie pentru o distincție clară între oameni și animale, un astfel de proiect nu mai poate fi susținut. Prejudecățile noastre cu privire la cât de "speciali" sunt oamenii se evaporă pe măsură ce tot mai multe studii empirice, susținute de poziții ontologice și normative, oferă un punct de vedere contrar. Nenumărate dovezi științifice și exemple anecdotice apar constant în articole academice și chiar și în presa populară, demonstrând că animalele non-umane posedă, în grade diferite, multe dintre capacitățile despre care se credea în mod obișnuit că sunt caracteristice ființelor umane (p. 6). În vederea acestui lucru, Calarco subliniază faptul că, presupunând o distincție fermă între om și animal, filosofia occidentală a eșuat, de cele mai multe ori, să se ridice la înălțimea idealurilor sale, neglijând profund chestiunile animale (p. 11).

Mai are astăzi sens o distincție clară între două grupuri omogene? Sau există alte modalități de a aborda această problemă?

Matthew Calarco oferă cititorilor săi o introducere esențială asupra câtorva abordări filosofice diferite care pot fi adoptate pentru a reflecta asupra distincției om/animal și asupra chestiunilor animale. Potrivit acestuia, putem identifica și vorbi în special de trei direcții principale: identitatea, diferența, și indistincția. În secțiunile următoare, vom examina acestea mai în detaliu, iar la final vom explora unde ne-ar putea duce abordarea preferată de Calarco.

[Image Description: In white lines over a black background, books are flying all over the illustration. Left corner, a fox is jumping, trying to grab one. Upper right corner, a blue-brown pigeon has pages in their beak. Down right corner, a yellow cat is sleeping on a pile of books.]

II. Identitatea

Paradigma identității subliniază un aspect fundamental a vieților noastre umane și non-umane. Influențați în parte de biologia evoluționistă, filosofii din această paradigmă susțin că nu există o ruptură solidă și clară între oameni și animale, așa cum apare adesea în gândirea occidentală (p. 11). Astfel, primul aspect al acestei abordări este afirmarea unei continuități esențiale între capacitățile și trăsăturile umane și cele animale. Această continuitate se bazează pe intuițiile lui Charles Darwin potrivit cărora nu există diferențe categorice între specii, ci doar diferențe graduale (pp. 11-12).

Al doilea aspect al abordării identității este principiul "considerării egale a intereselor"" (p. 13). Acest principiu semnifică faptul că, dacă un animal are interese, ar trebui să le luăm în considerare și că nu sunt necesare alte justificări pentru a trata în mod etic ființele capabile de a simți (p. 13). Astfel, "ființele care sunt identice sau fundamental similare în moduri etice relevante merită o considerație identică sau fundamental similară" (p. 14). 

În cadrul abordării identității, actul de a suprima interesele altor animale pe motiv că acestea nu fac parte din specia dominantă este considerată o prejudecată nejustificată (p. 14). Urmărind acest raționament, abordarea identității încearcă să conteste speciismul, care este în general considerat, în acest cadru, ca o formă de discriminare irațională (p. 14). Accentul principal este adesea pus pe obiceiurile individuale de consum, dar există cazuri în care atenția este îndreptată către probleme structurale (p. 21). Unix dintre gânditorx bine cunoscutx care operează în cadrul abordării identitare sunt Peter Singer, Tom Regan și Paola Cavalieri. Cu totx susțin că asemănările evolutive ne cer să luăm în considerare o etică mai egalitară. 

Această metodă de a privi chestiunile animale a pus bazele multor inițiative legislative, precum și multor organizații pentru drepturile și bunăstarea animalelor (p. 21). De exemplu, The Great Ape Project încearcă să extindă unele dintre drepturile negative de bază pe care le au oamenii, cum ar fi dreptul de a nu fi ucis, ținut în captivitate sau torturat, la primatele mari. Abordarea identitară a contribuit în multe feluri la discursul politic mai larg din jurul chestiunilor animale, dar nu este lipsită de limitări. 

[Image Description: From left to right, five portraits of homini are drawn in white lines over a black background. The first one is the chimpanzee, Pan genus, followed by Homo naledi, Homo erectus, Homo neanderthalensis and lastly, Homo sapiens, who is dressed in a yellow shirt. A fading orange line is drawn across their eyes, signaling a common feature between them.]

Urmând teoreticienele feministe, Calarco consideră că atenția excesivă acordată rațiunii, logicii și argumentării în detrimentul oricărui tip de emoție și stare afectivă reprezintă o astfel de limitare (pp. 23-24). Acest lucru determină adesea teoreticienx identității să afirme că, credințele iraționale se află la baza sacrificării animalelor, a exploatării și a cruzimii umane, în loc de diferitele relații de putere, forțe economice și o lungă istorie a unei violențe instituționale, intersubiective și epistemice (Calarco, 2015, pp. 24-25; Wadiwel, 2015). 

O altă limitare este fixarea pe anumite particularități considerate caracteristice omului, construind un subiect ideal în jurul căruia se trasează cercul moral (p. 26). Această fixare nu poate însemna decât că abordarea identității este profund antropocentrică (p. 26). Extinderea eticii doar la cei și cele ale căror calități sunt similare cu presupusele caracteristici ale grupului dominant, care are puterea de a-și autoproclama calitățile ca fiind demne, pare greșită într-un mod foarte profund. Nu contează dacă vorbim de rațiune, limbaj vorbit, abilitatea de a simți, capacitatea de a umbla cu spatele drept sau competența de a scrie propoziții complexe, așa cum subliniază Matthew Calarco, "soarta altor animale, oameni și non-umani care nu sunt suficient de asemănători cu "noi" ar rămâne, în cadrul identității, la fel de precară ca întotdeauna" (p. 27).

II. Diferența

Contrar abordării identității, paradigma diferenței urmărește să elaboreze o filosofie pro-animal care nu se bazează pe noțiunea de continuitate și similaritate, ci pe valorificarea diferențelor și a singularității noastre individuale (p. 28). Printre unx dintre filosofx care lucrează cu această abordare, se pot menționa Jacques Derrida, Judith Butler și Cary Wolfe. Potrivit lui Matthew Calarco, există două aspecte esențiale care îi caracterizează: o atitudine critică față de umanism și o etică a alterității (p. 29). Prima conduce la o ontologie relațională, a doua la ideea că etica apare din înfruntarea singularității altor ființe (p. 33).

Abordarea diferenței începe cu o atitudine critică față de apropierea animalelor non-umane de un model mult prea uman a ceea ce înseamă să fi o persoană pentru a fi inclus. Astfel, umanismul este chestionat în totalitate (p. 29). Ideile despre natura și identitatea umană sunt toate sub radar, forțându-ne să ne gândim critic la rețelele sociale, istorice, economice și culturale în care ne aflăm, care au modelat profund oamenii și noțiunile noastre despre cine suntem (p. 30). Urmărindu-l pe Calarco, putem spune că, în cadrul acestei abordări, oamenii sunt văzuți ca ființe relaționale și istorice, în loc de a avea o esență fixă (p. 31). 

În consecință, individul este reconfigurat ca o existență unică, cât și fluctuantă, într-un ocean vast de relații (p. 31). Fiecare ființă este ilustrată ca un Celălalt particular și singular (p. 31). Calarco susține că această singularitate a individului pavează drumul înspre o etică a animalului diferită, care nu se bazează pe asemănări, ci mai degrabă pe o întâlnire cu Alții complet diferiți. Această întâlnire se află în centrul eticii diferenței. Atunci când ne confruntăm cu stranietatea celorlalți, există o posibilitate ca o astfel de experiență să rămână cu noi, modelându-ne să ne vedem pe noi înșine și acțiunile noastre dintr-un total alt unghi (pp. 31-32). Calarco se referă la această întâlnire ca o "chemare a Celuilalt", instigată de faptul că suntem aruncați printre alte ființe (p. 32).

Distincția om/animal, văzută prin prisma continuității în abordarea identității, merge pe o cale diferită în cadrul abordării diferenței. În schimbul insistării asupra continuității dintre animale și oameni, se susține că ființele atribuite acestor categorii nu pot fi puse laolaltă în două grupuri omogene (p. 37). Acest lucru se datorează faptului că implicita categorie a Animalului și cea a Omului conține o diversitate bogată și enormă de ființe care întruchipează tot felul de particularități (pp. 37-38). Viața animală și umană este, în această perspectivă, intrinsec diversă, conținând tot felul de distincții subtile care ar trebui să fie văzute, recunoscute și lăsate să se dezvolte (p. 38; p. 41). Astfel, categoria Animalului nu poate fi atribuită unei stări inferioare, esențializată printr-o comparație îngustă și selectivă cu anumite capacități umane (p. 37). 

[Image Description: Eight portraits of various creatures are drawn in yellow, blue or white lines over a black background. From left to right: top left, an elder asian man, below him a white umbrella cockatoo bird, middle top, a mix-breed dog, below him a secretary bird, right next to the dog a hummingbird, under her a Black young woman, another dog to the right up corner, a buldog and below him another bird, a snowy egret.]

Teoreticienx care operează în cadrul acestei paradigme evidențiază că există mai multe diferențe relevante între specii și indivizi, care sunt trecute cu vederea de binaritatea om/animal, accentuând că nu există o singură demarcație care să despartă oamenii de animale (p. 38). O astfel de diviziune care compune două categorii omogene este reductivă și înșelătoare, stabilind o ierarhie vicioasă prinsă în relații de putere (p. 35). Obiectivul său nu este o descriere exactă a diferențelor și asemănărilor existente, arătând distincția și specificitatea fiecăruia, ci mai degrabă stabilirea Omului ca o ființă "unică". Cu toate acestea, sublinierea multiplelor diferențe dintre indivizi nu face decât să estompeze și să complice distincția om/animal, nu o anulează (p. 39). Pentru teoreticienx care lucrează în această paradigmă, anularea completă a distincției ar aplatiza numai diferențele, așadar un asemenea proiect nu este de obicei susținut (p. 39; p. 47). 

Nu putem nega contribuțiile acestei abordări, care a adus întrebări și critici importante în ceea ce privește umanismul, liberalismul și proiectele de apărare a drepturilor animalelor bazate pe identitate, cum ar fi The Great Ape Project (pp. 43-46). Cu toate acestea, abordarea diferenței nu este lipsită de limitări. 

Cadrul exclusiv teoretic, absența sa din inițiative legislative și dezbateri politice, precum și lipsa unor alternative în ceea ce privește inițiativele practice, pot fi considerate ca un dezavantaj, chiar dacă angajamentele sale politice ni se par admirabile (pp. 45-46). Dar, probabil, cea mai mare problemă a acestei abordări, așa cum a subliniat Calarco, este menținerea "diferenței antropologice,sau ce - dacă există ceva - separă ființele umane de animale" (p. 46). Abandonarea acestei separări s-ar putea să nu amestece automat oamenii și animalele într-un singur grup omogen, așa cum presupune această abordare. Dimpotrivă, ar putea avea efectul opus, deschizând ușa altor diferențe și identități pentru a ieși la suprafață. (p. 47).

III. Indistincția

Paradigma indistincției urmărește să scape de "excepționalitatea" implicită atribuită oamenilor. Ea nu are niciun interes în a păstra diferența antropologică. În schimb, aceasta explorează modul în care oamenii sunt asemănători cu alte animale - nu invers. Inspirându-se din ecofeminism, studiile queer și studiile critice asupra dizabilității, activismul radical pentru animale, precum și diverși gânditorx precum Gilles Deleuze, Val Plumwood, Giorgio Agamben, Donna Haraway și Rosi Braidotti, discursul din jurul indistincției este încă în desfășurare (p. 48). Cu toate acestea, ideile și sensibilitățile sale sunt împărtășite de multx și nu sunt neapărat noi (p. 48). Renunțarea la distincția om/animal și la excepționalismul uman nu este o cale solitară urmată de abordarea indistincției. Dimpotrivă, similare puncte de vedere sunt susținute de gândirea poststructuralistă și postumanistă, de diverse studii privind cogniția, cultura și comunicarea în biologie și etologie, precum și de numeroase puncte de vedere ontologice și normative (Calarco, 2020; Meijer, 2016; Marchesini, 2017). 

Inspirându-se din cele două abordări pe care tocmai le-am explorat, indistincția nu neagă asemănările dintre oameni și animale, accentuate de abordarea identității (p. 49). Cu toate acestea, ea pune sub semnul întrebării direcția implicită a unei continuități și centrarea unei singure identități dinspre care tratamentul etic urmează să fie extins asupra altora (p. 50). În acest fel, indistincția caută să evite diverse excluderi rezultate dintr-o mai mare valorizare a unor capacități specifice pentru că acestea aparțin unei anumite identități (p. 50). În mod similar, abordarea indistincției nu neagă bogăția vieților umane și animale și singularitatea indivizilor. Cu toate acestea, ea pune sub semnul întrebării strategia de a multiplica și complica la nesfârșit distincția om/animal care aparține abordării diferenței (pp. 50-51). Așadar, ce înseamnă a merge dincolo de diferența antropologică și a împărți un spațiu comun cu alte animale?

[Image Description: The portrait of Matthew Calarco, a short-haired white man with strong eyebrows, drawn in white lines over a black background, centered.]

A locui într-o zonă a indistincției, așa cum definește Matthew Calarco, înseamnă a te "regăsi într-o relație surprinzătoare și profundă cu animalele", recunoscând o "zonă a întrupări expusă" (p. 58). Un astfel de exemplu poate fi găsit în textul lui Val Plumwood, Being Prey, în care aceasta vorbește despre experiența ei terifiantă de a deveni prada unui crocodil (Plumwood, 2000). O astfel de întâlnire arată ceva ciudat în legătură cu existența noastră dată, dezvăluind că până și o ființă umană poate deveni masa altcuiva. Într-o astfel de întâlnire, diferențele tradiționale dintre omul fundamental necomestibil și animalul comestibil, unul văzut ca un subiect și celălalt ca un obiect pentru a fi consumat, au fost șterse (p. 60). O zonă a indistincției ascunsă de modurile noastre dominante de relaționare cu alte animale devine vizibilă (p. 61). Pentru Matthew Calarco, a locui în această zonă a indistincției înseamnă a obține "un sens mai deplin a ceea ce înseamnă pentru animale să existe într-o ordine economică și politică care caută să le reducă la nimic altceva decât carne pentru a fi consumate" (p. 59).

În cadrul abordării indistincției, separarea clară a vieții umane de cea animală este văzută ca rezultat al unui „aparatperformativ " care pune în formare un anumit tip de realitate (p. 54). Căutarea a ceea ce este "propriu" omului nu este atât de mult un efort neutru și obiectiv. În loc să se înțeleagă ceea ce este specific fiecărei ființe-animale (umane sau nu), efortul este adesea depus în a delimita ceea ce este "unic" omului. Diferența antropologică devine performativă, un mecanism cu implicații socio-politice rezultat din idealizarea normelor, valorilor, capacităților și identităților antropocentrice.

Odată ce renunțăm la a căuta ceea ce este "unic" omului și suntem conduși de o plăcere de a conecta viețile umane și animale într-un mod semnificativ, putem descoperi cum noi identități și diferențe pot fi găsite și menținute (Calarco, 2015, p. 52). Permițând apariția unor noi grupări și distincții și refuzând logica antropocentrică a unui centru în etică, indistincția ne îndepărtează din a determina limitele unei vieți etice, susținând că drumul înainte ar trebui să fie animat și de o practică de a vedea-cu ceilalți (Calarco, 2020). Nu este suficient să ne schimbăm părerile despre alte animale, ci trebuie să gândim cu ele (Meijer, 2016). Oricât de dificil ar părea, un astfel de proiect devine posibil de îndată ce trecem dincolo de diferența antropologică și trăim, învățăm și explorăm viețile noastre împreună cu alte animale.

Experiența lui Val Plumwood de a deveni prada unui crocodil, de a fi redusă de la "o ființă umană complexă la o simplă bucată de carne [sublinierea noastră]" marchează o realizare profundă a faptului că noi toți, umani și non-umani, suntem întotdeauna deja mai mult decât simplă hrană, după cum afirmă Plumwood însăși: "suntem comestibili, dar suntem și mult mai mult decât comestibili" (Plumwood, 2000). Pentru Roberto Marchesini, evoluția umană nu este "rezultatul emancipării dintr-o condiție animală generică", ci o specializare adaptativă, în care subiectivitatea umană este "expresia însăși a unei condiții animale specifice" (Marchesini, 2017, p. 131). Astfel, animalele non-umane nu ne sunt total străine (p. 97). Noi, cei care zburăm, ne târâm, înotăm, care ne luptăm pentru viața noastră, căutând plăceri și evitând dureri, în timp ce ne mișcăm și ne străduim mereu să ajungem undeva, noi suntem uniți de ființa noastră animală. Oricât de ciudat am părea unii față de alții, trăim într-o mare apropiere (p. 97).

[Image Description: Over the portrait of a man, the portrait of a crocodile is drawn, with pointing teeth and yellow eyes.]

În loc să presupunem o distincție teleologică sau teologică între viața umană și cea animală, ar trebui să ne întrebăm ce s-ar întâmpla dacă am recunoaște existența unor zone multiple a indistincției? Poate animalitatea să fie eliberată de statutul său deplorabil dacă "devenim animal, astfel încât animalul să devină și el altceva", așa cum a scris Deleuze și Guattari (Deleuze și Guattari, 1994, p. 109)? Pot alte animale să scape simplificării lor ca simboluri culturale în cadrul limbajelor umane sau la un fel de natură extraterestră care este pentru totdeauna distinctă nouă? Pot particularitățile noastre să înlocuiască limbajul excepționalității dacă renunțăm la diferența antropologică? Poate indistincția să ne conducă cu adevărat într-o direcție diferită? Credem că deja o face, dar, așa cum a subliniat Matthew Calarco: provocarea rămâne în a vedea cum relațiile și identitățile noi care se dezvoltă vor fi remodelate pentru a menține diferite structuri de putere care perpetuează violența față de cei și cele de la margini (p. 68).

Din moment ce corpurile noastre împărtășesc o istorie și atât de multe dintre presiunile pe care le avem în comun se suprapun, atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere ecologic, a fi potențial comestibil pentru alții nu este singura zonă a indistincției relevantă din punct de vedere politic. A fi aruncatx în diverse condiții de vulnerabilitate împreună de altx (umani sau nu) poate crea legături valoroase. Nu numai că toate animalele sunt ființe ecologice, istorice, sociale și creative, dar ele ocupă categorii și identități complexe; ele pot fi muncitori, mame, locuitori ai orașelor, membri ai familiei și actori politici, printre multe altele. Nu contează cât de identice sunt experiențele noastre subiective - adresarea nedreptăților sistemice necesită o acceptare că ele nu trebuie să fie în întregime similare pentru a fi relevante. Noi alianțe se nasc din vulnerabilități comune, și cu noile alianțe apar identități politice semnificative.

Indistincția nu este în mod inerent eliberatoare, dar ne plasează pe un drum al transformării care caută schimbări dincolo de consumul nostru individual și reformele instituționale (Calarco, 2020, p. 38). Aceasta ne îndreaptă atenția înspre a găsi diverse alte moduri de a fi printre animalele non-umane. Sarcina noastră etică se extinde înspre a învăța cum să parcurgem alte lumi și moduri de a trăi diferite care pot decentra pozițile noastre mult prea antropocentrice (pp. 35-36). Indistincția insuflă un sentiment de uimire în noi, un sentiment că alte relații, cu totul noi, sunt posibile (p. 34). Așadar, dacă pășim cu atenție și respect în lumile altor animale, am putea, într-o bună zi, să înțelegem mai bine prin ce fel de transformări vitale și existențiale va trebui să trecem pentru ca toate animalele, atât cele umane cât și cele non-umane, să poată trăi bine împreună (p. 38).

[Image Description: Over the portrait of a man, the portrait of a cat-like creature is drawn, with chimpanzee ears, little horns and a furry tail. In the background, there is a city with apartment blocks, that is somewhat underwater]

Realizare:

Scris, Regizat, Editat și Narat de Aron Nor

Ilustrație și Direcție Artistică de Mina Mimosa

Editarea textului și Narațiune de M. Martelli

Muzică compusă de Adrian Feener

Bibliografie:

Calarco, M. (2020). Beyond the Anthropological Difference. Cambridge University Press.

Calarco, M. (2015). Thinking through animals: Identity, difference, indistinction. Stanford University Press.

Deleuze, G., & Guattari, F. (1994). What is philosophy?. Columbia University Press.

Marchesini, R. (2017). Over the Human: Post-humanism and the Concept of Animal Epiphany (Vol. 4). Springer.

Meijer, E. (2016). Speaking with Animals: Philosophical Interspecies Investigations. In M. Tønnessen, K. A. Oma, & S. Rattasepp, Thinking about Animals in the Age of the Anthropocene (pp. 73–88). Lexington Books.

Plumwood, V. (2000). Being Prey. https://valplumwood.files.wordpress.com/2008/03/being-prey.doc

Wadiwel, D. J. (2015). The War against Animals. In Critical Animal Studies (Vol. 3). Brill.