Cunoașterile Indigene și Învățăturile Plantelor

după Robin Wall Kimmerer

I. Recunoștință

Îi mulțumim soarelui pentru lumină și căldură, pentru forța-i hrănitoare spre Pământ. Îi mulțumim apei care susține întreaga viață, care ne răcorește ochii și răspunde setei noastre, apa, care face posibilă un acasă. Le mulțumim învățătorilor noștrii non-umani, mulțumim plantelor care se îndreaptă către lumină, mulțumim ciupercilor ce cresc misterios, mulțumim celor a căror feluri de a fi ne susțin pe toți. Le mulțumim celorlalte animale care zboară deasupra sau se târăsc pe dedesubt. Le mulțumim pe măsură ce învățăm și le recunoaștem ca parte din familie. Mulțumim acestui aer din plămânii noștrii. Avem îndeajuns.

01-Gratitude - Robin Wall Kimmerer | just wondering

[Descrierea imaginii: Panorama unui desen cu un soare strălucitor deasupra apei, desenat în alb și galben. Un pescăruș zboară deasupra, schițat deasupra unui fundal negru, și o plăntuță verde începe să crească în prim plan.]

Robin Wall Kimmerer este o practicantă a recunoștinței, mamă, om de știință, profesor onorat, și membru înscris în Națiunea Cetățenilor Potawatomi. Ea este și autoare, și în cărțile ei, ne aduce învățăturile plantelor și căile mușchilor. Ne povestește din înțelepciunea indigenă și întretaie aceste povești cu știința vestică ca să ne arate acele multe căi pe care cunoașterea poate păși - și multiplii ei ghizi. 

Recunoștința este unul dintre ghizi, și ea începe întotdeauna cu recunoștința. Recunoștința ne dă putere, ne aduce bogăție și veselie. Prezența ei nu duce la pasivitate sau la acceptarea injustiției - din contră, recunoștința ne învață să avem respect pentru tot ceea ce ne e dat, ne orientează spre ce e esențial vieții. După cum scrie ea, „loialitatea față de apă și de vânt nu are granițe”, loialitatea nu poate fi cumpărată și vândută. Indiferent cât de mult încearcă capitalismul să cuantifice serviciile ecosistemelor, să valorifice cât oxigen dau pomii, sau cât dioxid de carbon captează pădurile, niciodată nu reușește chiar la fix. Pomii și pădurile o fac doar prin faptul că există. Nu se poate pune un preț pe viață. Întrebarea pe care să ne-o punem însă este, „cum ne revanșâm noi față de ele?”. Și apoi, „cum ar fi să fim crescuți cu recunoștință?” 

Când tragem aer în piept, când mulțumim, realizăm că deja avem destul din ceea ce avem cu adevărat nevoie. Recunoștința ne amintește de ceea ce e esențial. 

„Recunoștința pentru tot ceea ce ne-a dat pământul ne dă curajul… de a refuza să participăm într-o economie care distruge acest iubit pământ pentru a îmbuiba buzunarele celor lacomi, de a cere o economie care e aliniată vieții, nu împotriva sa.”

02-Robin Wall Kimmerer-portrait - just wondering

[Descrierea imaginii: Portret cu Robin Wall Kimmerer în prim plan, desenat în linii albe pe un fundal negru. Ea e în centrul imaginii, cu o privire puternică și determinată. Părul ei zboară în depărtare, pierdut în frunze verzi. Cerceii ei lungi și albaștrii îi ating umerii și bluza roșie.]

II. Învățăturile plantelor

Plantele sunt adesea văzute ca forme de viață inferioare, incapabile de mișcare, vorbire, gândire sau orice altceva considerat demn de a fi luat în considerare. În ochii multora, ele nu sunt mult mai mult decât obiecte, mai asemănătoare cu rocile decât oamenii. Dar în învățăturile indigene, plantele, printre altele, sunt privite ca ființe suverane. Lumea mai mult decât umană este compusă din multe persoane, iar oamenii sunt doar o mică parte a acestei democrații a speciilor, în care este recunoscută persoana fiecăruia. 

Robin Wall Kimmerer ne invită să ne uităm la surorile noastre mai mari de pe acest Pământ cu mirare și să recunoaștem numeroasele moduri în care plantele ne sunt profesorii. Chiar dacă nu folosesc limbajul pentru a-și comunica mesajele, plantele ne pot învăța întotdeauna ceva, așa că am putea la fel de bine să ascultăm. La urma urmei, plantele sunt singurele creaturi care știu să ia lumină, apă și aer și să le transforme în hrană, nu numai pentru ele însele, ci pentru fiecare altă ființă de pe această planetă. 

Deci, ce lecții putem învăța de la ele? Kimmerer scrie că plantele ne învață generozitatea. Prin crearea de alimente, medicamente, purificarea aerului, consolidarea pământurilor, oferirea de adăpost și chiar frumusețe, plantele ne învață valoarea darurilor. 

Dar care sunt responsabilitățile noastre pentru tot ceea ce ni s-a dat? Pentru toate darurile pe care le primim din lumea plantelor, recunoștința nu este suficientă. Trebuie să existe un mod de a da înapoi, de a le proteja pe cele care ne dau viață. Astfel, plantele ne învață și lecția reciprocității. „Într-o grădină, mâncarea apare din parteneriat.” observă Kimmerer, subliniind cum numai prin îngrijire și angajament reciproc se poate asigura o recoltă abundentă.

„Când fructele de pădure își întind ramurile îmbelșugate, oferind dulceața lor păsărilor, urșilor și băieților, tranzacția nu se termină aici. Se cere ceva dincolo de recunoștință. Fructele de pădure au încredere că vom respecta partea noastră de datorie și le vom împrăștia semințele în locuri noi de cultivare, ceea ce este bine și pentru fructe de pădure și pentru băieți. Ne amintesc că toată înflorirea este reciprocă. Avem nevoie de fructe de pădure, iar fructele de pădure au nevoie de noi. Darurile lor se înmulțesc prin grija noastră și se diminuează din neglijența noastră”.

Știm prea bine cum să luăm. Unii dintre noi oameni, tot luăm și tot luăm, cu puțină atenție la distrugerea pe care o provocăm. Ce s-ar întâmpla dacă, în schimb, ne-am întreba cum să trăim ecologic, într-un mod reciproc față de darurile pe care Pământul le-a dat? Putem învăța generozitatea, iar plantele ne pot îndruma.

03-The teaching of plants - Robin Wall Kimmerer | just wondering

[Descrierea imaginii: O plăntuță de căpșun e în centru, cu căpșuni roșii și flori în sus, iar sub pământ cu rădăcini galbene, înconjurate de râme și sus, de fluturi. În colțul drept, o mână umană se apropie de plăntuță, desenată în linii albe pe fundal negru.]

III. Cunoașterile indigene și știința vestică

Demult, tare demult, atât de demult, încât se întinde timpul peste el însuși și se întoarce în prezent, au fost Trei Surori ce trăiau împreună pe pământ. Cea mai mare stătea înaltă și mândră, cu codițele aurii zburând prin vânt. Cea mijlocie purta rochii portocalii, dansând pe jos în jurul celorlalte. Cea mai tânără era zveltă și îndrăzneață, dar cu picioarele bine proptite în pământ. Poate că le cunoști după numele de Porumb, Dovleac și Fasole, dar împreună, se numesc Susținătoarele.

Trăiesc cel mai bine unite, protejându-se una pe alta: porumbul asigură o structură și fasolea se cațără pe ea. În jos, rădăcinile fasolei ajută nitrogenul din sol, în timp ce frunzele dovleacului țin umbră, umiditate, și sperie insectele. Este o străveche cunoaștere indigenă, faptul că nu doar cresc bine împreună, dar se potrivesc frumos și pe masă. Nu doar au un gust grozav, ci sunt și sănătoase. O masă completă: porumbul transformă lumina soarelui în carbohidrați, fasolea asigură proteină și fibră, iar dovleacul dăruiește vitamina C și beta-caroten.

Kimmerer scrie că „A fi între Surori îți arată o manifestare vizibilă despre cum poate fi comunitatea când membrii ei își înțeleg și împărtășesc darurile. Prin reciprocitate, ne hrănim atât spiritele cât și stomacurile.”

A trăi atât de bine presupune a ști cum, și cunoașterea indigenă a susținut oameni pentru nenumărate generații. Totuși, când Kimmerer a mers la universitate, profesorii i-au minimizat curiozitățile: să întrebi plantele cine sunt ele și ce ne pot spune nu a fost considerat științific. Botanica ce i-a fost predată era mecanicistă, și întrebările despre frumusețe și reciprocitate nu se potriveau acelui model. Știința vestică însemna că oamenii vor descoperi lumea și o vor folosi pentru propriile beneficii, fără să întrebe. Dar pentru Kimmerer „experimentele nu sunt despre descoperire, ci despre ascultare și traducere a cunoașterii celorlalte ființe.”

Am putea să credem că nu poate fi o cale înainte dintre aceste două viziuni diferite, dar Kimmerer propune să învățăm de la cele Trei Surori. Ca și ele, aceste cunoașteri sunt diferite, și totuși ar putea sta mai bine împreună. Se știe că policulturile sunt mai rezistente decât monoculturile - poate să fie așa și cu cunoașterea, oare? Ideea acestei grădini a cunoașterii este că toți pot fi hrăniți.

Cea mai în vârstă e prima care trebuie plantată, structura acestui mutualism al cunoașterilor. Prima dată, onorăm cunoașterea indigenă, pe baza căreia celelalte pot crește. Cea mai tânără, fasolea, va fi cunoașterea științifică - puternică, curioasă, care îmbogătășește simbioza. Cea mijlocie, dragul nostru dovleac, poate crea climatul pentru bunăstarea mai multor specii - ea este spațiul educațional, susținând întâlnirea cunoașterilor. Și să nu uităm de a patra soră, grădinăreasa. Aceea suntem noi.

Trebuie să avem grijă de aceste cunoașteri ca ele să se poată întâlni, să păstreze ce le e unic spre binele comunității, și ca ele, de asemenea, să poată da prețiosul lor dar, și noi, în reciprocitate, să răspundem. Cu modestie, trebuie „să știm că putem învăța de la alte inteligențe decât ale noastre”. Cu fermitate, trebuie să respectăm ce este dat, să protejăm mediile și culturile vulnerabile. Cu bucurie, trebuie să înțelegem că și noi, suntem aici să dăm prețuitul nostru dar, oricare ar fi acesta.

04-Indigenous and Western knowledges - Robin Wall Kimmerer | just wondering

[Descrierea imaginii: Trei plante-surori desenate în galben, portocaliu și verde, în linii peste un fundal negru. Porumbul e înconjurat de fasole, și dedesubt e dovleacul cu frunzele ei lungi. În dreapta jos, un coș e plin de recolte: porumb, fasole și dovleac.]

IV. Recolta onorabilă

În filozofiile indigene, relațiile dintre oameni și lumea mai mult decât umană sunt ghidate de povești de rudenie, de reciprocitate adevărată. Un astfel de set de principii este cunoscut sub numele de Recolta Onorabilă. Învățăturile Recoltei Onorabile sunt simple: mai întâi, nu lua niciodată prima plantă pe care o vezi, ar putea fi ultima. În al doilea rând, cere întotdeauna permisiunea, pentru că darurile pe care le primim nu sunt bunurile noastre, ci ne sunt date. Dacă întrebii, trebuie să asculțiți răspunsul. Este suficient să luăm? Populația este suficient de mare și sănătoasă pentru a fi împărtășită cu noi? Dacă răspunsul este nu, trebuie să ne abținem. Apoi, ar trebui să luăm doar ceea ce avem nevoie și nimic mai mult, pentru că trebuie să ne amintim că nu suntem singurii care trăiesc de pe acest pământ. Îl împărtășim cu mulți alții, umani și non-umani. Desigur, a lua doar ceea ce avem nevoie poate fi dificil, mai ales atunci când limitele dintre nevoi și dorințe sunt neclare și funcționează în favoarea noastră. În acest moment, putem exersa să ascultăm de celălalte ființe, de dorințelor lor, de rezistențele lor și apoi să respectăm deciziilor lor, minimizând antropocentrismul nostru. În cele din urmă, o credință și mai importantă în Recolta Onorabilă este să iei doar ceea ce ți se dă. A onora ceea ce a fost dat înseamnă a-l lua într-un mod care aduce cel mai puțin rău și a nu fi risipitor. În sfârșit, trebuie să ne amintim că o recoltă onorabilă este una care aduce beneficii reciproce tuturor. Pentru darurile pe care le primim, trebuie să le dăm înapoi. Dăm înapoi mulțumiri surorilor noastre plante, dar și îngrijirii noastre: le răspândim semințele, le udăm și păstrăm solul sănătos.

 

„Oferă un dar, în reciprocitate pentru ceea ce ai luat.

Susține pe cei care te susțin și pământul va dura pentru totdeauna.”

 

Robin Wall Kimmerer ne cere să ne imaginăm cum ar arăta lumea noastră dacă Recolta Onorabilă ar fi principiul nostru îndrumător. Cum ar fi dacă am cere permisiunea pădurilor, gâștelor și căprioarelor înainte de a construi o autostradă?  

Numeroasele noastre sisteme de drept sunt foarte diferite de Recolta Onorabilă. Dar nu trebuie să fie. De fapt, onorarea cunoștințelor indigene înseamnă, de asemenea, onorarea legilor, tratatelor și suveranității indigene. Țările guvernate de sistemele de drept ale coloniștilor ar trebui să facă spațiu pentru ordinile juridice indigene, într-un efort de decolonizare. Dar noi toți, la nivel global, am putea învăța din învățăturile plantelor și din cunoștințele ecologice tradiționale. În lupta noastră cu relațiile coloniale, cu distrugerea antropocentrică a Pământului și cu dezastrele climatice aflate în desfășurare, putem să facem un pas înapoi, să punem picioarele ferm în sol și să-l lăsăm să ne spună: căile de îngrijire reciprocă sunt deja aici, trebuie doar să ascultăm.

05-The Honourable Harvest - Robin Wall Kimmerer | just wondering

[Descrierea imaginii: O plăntuță cu fragi ce hrănește mai multe ființe: fructele îi sunt luate de o mână umană, de un șoricel portocaliu și de o pasăre albă. Bucățele de iarbă împletită sunt desenate în linii galbene în jurul plantei, pe un fundal negru.]

V. Ceremonie

„Ce altceva poți să-i oferi pământului, care le are deja pe toate? Ce altceva poți dărui, dacă nu ceva din tine însuți? O ceremonie făcută în casă, o ceremonie care face o acasă.”

Robin Wall Kimmerer ne spune că ceremoniile ar trebui să fie creații reciproce. Comunitatea creează ceremonia, și ceremonia creează comunitatea. Nu ar trebui să fie aproprieri culturale de la persoane indigene, nici nu ar trebui să existe pentru câștigul pieței, pentru cumpărare și vânzare. Ar trebui să încurajeze, însă, o relație activă cu ființele mai-mult-decât umane. Ar trebui să fie o modalitate de a recunoaște cunoașterile non-umanilor, fiecare cu propriul dar. Ar trebui să ofere o modalitate de a onora pământul și a intensifica relațiile noastre.

 

Sfârșim cu o ceremonie pentru a putea să mergem înainte.  

Respirăm adânc, ne umplem plămânii cu aer, un dar pentru toate acele ființe vii care respiră.

Piepturile noastre, ridicându-se și coborând, ne spun cât de conectați suntem.

Ne spun că putem găsi ceremonia potrivită pentru a onora acest Pământ și toți locuitorii săi. Și o vom găsi.

06-Ceremony - - Robin Wall Kimmerer | just wondering

[Descrierea imaginii: Un foc portocaliu pe mijlocul ilustrației, pe un fundal negru. Înconjurat de pietre și lemne ce îl țin, focul încălzește imaginea.]

Bibliografie:

Deckha, M. (2020). Unsettling Anthropocentric Legal Systems: Reconciliation, Indigenous Laws, and Animal Personhood. Journal of Intercultural Studies, 22. https://doi.org/10.1080/07256868.2019.1704229

Kimmerer, R. W. (2003). Gathering moss: A natural and cultural history of mosses. Oregon State University Press. 

Kimmerer, R. W. (2015). Braiding Sweetgrass: Indigenous Wisdom, Scientific Knowledge and the Teachings of Plants. Milkweed Editions. 

Robinson, M. (2013). Veganism and Mi’kmaq legends. The Canadian journal of native studies. https://www.researchgate.net/publication/256293971_Veganism_and_Mi'kmaq_legends

Robinson, M. (2014). Animal Personhood in Mi’kmaq Perspective. Societies, 4(4), 672–688. https://doi.org/10.3390/soc4040672

Womack, C. (2013). There Is No Respectful Way to Kill an Animal. Studies in American Indian Literatures, 25(4), 11. https://doi.org/10.5250/studamerindilite.25.4.0011

Alte referințe:

https://youtu.be/ZpLBGK9sYEQ - Robin Wall Kimmerer talk at the Confluence Project

https://youtu.be/oDQ5WDLQb9M - What Plants Can Teach Us - A Talk with Robin Wall Kimmerer - New York Botanical Garden

https://www.youtube.com/watch?v=wisxnOgOlFo - Robin Wall Kimmerer, Reciprocity 

https://www.youtube.com/watch?v=Lz1vgfZ3etE - Robin Wall Kimmerer, Reclaiming the Honorable Harvest: Robin Kimmerer at TEDxSitka

https://youtu.be/Cnpn2pf_slA - Blackstone Drum Contest Champions

Realizare:

Scris de M. Martelli și Hestia Delibas

Sugestii pe text de Aron Nor 

Narat de M. Martelli și Hestia Delibas

Ilustrații de Mina Mimosa 

Regizat și editat de Aron Nor